Într-o tară si într-o vreme în care monumentele de for public turnate în bronz se rânduiesc, mai curând cuminti, în tipologii bine stiute si demult văzute, creatia lui loan Bolborea a fost o noutate pe care am salutat-o cu entuziasm si am sprijinit-o pe cât am putut. L-am cunoscut prin Monumenful Infanferiei de la Sosea, aidoma unei platose-turn, care respiră fortă pe pajistea înverzită unde a fost înăltată. L-am regăsit văzându-I cum lucra cu fervoare si dăruire la Arcul de Triumf într-un parc arădean, unde sculptura era voit pusă în slujba unei idei politice generoase, cea a reconcilierii între două popoare vecine. Aici, Bolborea a gândit mariajul fericit al pietrei cu bronzul într-o compozitie dinamică menită să fie, în contrast cu o foarte academică lucrare de acum mai bine de un secol, o ilustrare modernă a luptei ardelenilor si bănătenilor, a muntenilor si a moldovenilor pentru mult dorita Unire: figuri modelate nervos, adunate într-un energic suvoi, aidoma unei cavalcade venind din trecut către noi, reliefuri puternice evocând figuri notabile si momente memorabile ale istoriei nationale.

Bolborea, creator al unei opere sculpturale din ce în ce mai prezentă si mai proprie spatiului public, se vădeste a fi, deopotrivă, un monumentalist si un orfevru. Bronzurile sale, patinate cu migală, au pretiozităti de bijuterie, sugerând uneori patina aurului vechi, cu modelări savante si subtile, de la decorativele miriapode la puternicele si geometricele siluete ale unui proiect de Monument al Unirii, pe care I-am văzut de curând, menit a mobila fericit o piată a Capitalei.

Dar sigur este că opera care 7 va face pe Bolborea să fie pretutindeni cunoscut si renumit va fi o superbă si nebunească Cănrtă cu acfori, care, la dimensiuni neobisnuite, va aduna în străvechiul vehicul al histrionilor lumii, pe esplanada Teatrului National, câteva zeci de personaje recognoscibile, monstri sacri ai scenei românesti, ca un memento nepieritor, ridicat pentru toti cei pe care generatii de români i-au aplaudat frenetic decenii de-a rândul.

Ei sunt eroii acestei unice compozitii pe care, pentru mine, am intitulat-o Caragialiana, omagiu adus de artist geniului absolut al dramaturgiei care a fost lon Luca Caragiale, acest Nenea lancu despre care, cu drept cuvânt, Ibrăileanu spunea că a fost cel mai mare istoric al epocii sale. Căci personajele teatrale numite Catavencu si Jupăn Dumitrache, Ipingescu si Veta, Tipătescu si Trahanache, Nae Girimea si Coana Joi~ca, Rică Ver~luriano si Pampon, Crăcănel si Tita, Mita Baston si Agamită Dandanache, Cetăteanul lurmentat si Conu Leonida sunt si strămosii nostri, suntem si noi, vor fi si urmasii nostri, atâta vreme cât vor exista români pe acest meridian, cu fasoanele, mofturile, frazele sforăitoare, ridicolul si candoarea lor.

Slujind cu mijloacele sale plastice istoria si cultura natională, loan Bolborea îmi pare artistul cetătii de care avem astăzi atâta nevoie.

Academician Razvan Teodorescu